Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști

Pe 11 martie, creştinii ortodocşi intră în Postul Sfintelor Paşti, cunoscut şi ca Postul Mare, pentru că este cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an. Prin urmare, duminica premergătoare, respectiv cea a Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 10 martie, este cea a lăsatului sec de brânză, ultima în care se mai poate mânca „de dulce”.

Având în vedere că Postul Sfintelor Paşti este precedat de Săptămâna Albă, o săptămână pregătitoare, în care se pot consuma brânză, lapte, ouă şi peşte, lăsatul secului de carne a avut loc cu o săptămână în urmă, respectiv la 3 martie 2019, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi.

Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, amintind, astfel, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti, de căderea lui Adam din Rai prin păcat, adică prin despărţirea de Dumnezeu, omul pierzând astfel asemănarea cu El.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, prin urmare şi lăsatul secului pentru acest post are loc întotdeauna tot într-o zi de duminică. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morţilor. Se fac parastase şi se dă mâncare de pomană. Se pregătesc tot felul de bunătăţi, se coace pâinea, apoi se fac plăcinţele cu mălai în frunze de varză, tăiţei cu nucă sau cu mac, poame coapte.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă, unde se aprindeau focuri din paie sau lemne aduse de săteni, explozia de bucurie manifestându-se prin aceste luminaţii. Lăsatul secului este situat între solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară, având astfel şi rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului. Focul se numeşte „priveghi” şi, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune Priveghiul cel Mare, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo, sătenii cântau, jucau, mâncau şi făceau strigături, cu urări pentru a fi iertaţi şi purificaţi. Petrecerea continua până spre miezul nopţii, moment în care fiecare mesean mânca câte un ou, zicând: „ouşor, ouşor, să-mi fie postul mai uşor”.