Connect with us

Agrare

Nemulţumirile fermierilor sunt urmarea politicii agricole comune

Published

on

Nemulţumirile exprimate în ultima perioadă de fermierii din România, dar şi din alte state ale Uniunii Europene sunt, în primul rând, urmarea actualei politici agricole comune, de faptul că plăţile directe sunt condiţionate de îndeplinirea unor cerinţe de mediu excesive, care limitează potenţialul de producţie, susţin reprezentanţi ai Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti. La aceasta s-au adăugat efectele secetei din ultimii trei ani şi ale războiului din Ucraina.

Spre exemplu, în Dobrogea, creşterea costurilor de producţie a făcut ca multe afaceri din zootehnie să ajungă în impas, în condiţiile în care laptele este cumpărat de procesatori de la poarta fermei cu puţin peste 1 leu, după cum spune Gheorghe Florea, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine:

Multe dintre problemele semnalate de fermieri şi-au găsit deja rezolvarea, afirmă premierul Marcel Ciolacu. Prezent ieri la o fermă din Maramureş, el a amintit de pachetul de măsuri pentru fermieri, precum acordarea unei subvenţii de 25% din costurile cu motorina sau posibilitatea de suspendare a plăţii ratelor la credite. În plus, au fost adoptate ordonanţe privind acordarea unui ajutor de câte 100 euro pe hectar pentru culturile afectate de secetă în 2022, dar şi pentru crescătorii de animale şi păsări. Acestor măsuri li s-au adăugat cele destinate transportatorilor: reducerea costului poliţelor RCA sau scutirea de la amendă pentru şoferii de TIR cărora le expiră rovinieta, dacă au aşteptat prea mult în vamă.

Marcel Ciolacu: