Connect with us

CULTURAL

Regina Ana a României – 100 de ani de la naștere (documentar)

Published

on

Astăzi, 18 septembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Reginei Ana a României, soţia Regelui Mihai I, cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor, din întreaga istorie a României. Majestatea Sa a trăit 92 de ani și a fost regină -consort timp de 68 de ani, între 10 iunie 1948 şi 1 august 2016.

Ana de Bourbon-Parma, s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris, fiind fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei. Şi-a petrecut copilăria în Franţa, iar, în 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a urmat familia în Spania şi, ulterior, în Statele Unite ale Americii. Între anii 1939-1941, a urmat Şcoala de Arte Frumoase din New York şi, în paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s. În anii 1941-1942, a urmat, la New York, cursurile Şcolii de Artă Parson, unde a studiat ştiinţa promovării comerciale. A mai lucrat ca vânzătoare şi la magazinul universal Bloomingdale’s. În 1943, Ana de Bourbon-Parma s-a înrolat, ca voluntar, în armata franceză, dovedind, încă de atunci, o tenacitate rar întâlnită, care a ajutat-o să treacă peste perioadele grele pe care destinul şi istoria i le-au hărăzit. Va participa la operaţiunile militare din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, iar, către finalul războiului, a activat ca translator între armatele franceză şi americană, contribuind şi la înfiinţarea de spitale de campanie. În 1945, va reveni la viaţa civilă, fiind avansată la gradul de locotenent şi decorată cu ”Crucea de Război” a Franţei.

La 20 noiembrie 1947, la Londra, avea loc nunta reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu ducele de Edinburgh, iar acolo îl va cunoaşte pe regele Mihai I al României. La doar o săptămână distanţă, regele i-a cerut mâna. A urmat abdicarea forţată a regelui Mihai, iar regele Paul al Greciei a invitat tânărul cuplu să-şi celebreze căsătoria la Atena. Evenimentul va avea loc, la 10 iunie 1948, la Atena, la Palatul Regal, la ceremonie participând întreaga Casă Regală a Greciei.

Însă viaţa tânărului cuplu nu va fi simplă, de aici înainte. Cei doi vor trăi în exil, locuind, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa reginei-mamă Elena din Florenţa. În anul 1949, s-au mutat într-o căsuţă din suburbia La Conversion a oraşului Lausanne din Elveţia.

La 26 martie 1949, s-a născut primul copil al cuplului regal, principesa moştenitoare Margareta, aceasta primind, la botez, numele bunicii materne, şi unul dintre numele de botez ale reginei Ana. În anul 1950, cuplul regal s-a mutat în Anglia, unde a rămas până în 1956. La 15 noiembrie 1950, s-a născut, la Lausanne, cea de-a doua fiică, principesa Elena, iar, la 28 februarie 1953, s-a născut a treia fiică, Irina, care, însă, nu face parte din linia de succesiune la Coroana României. În perioada petrecută în Anglia, regina Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă.

În perioada 1956 – 1976, cuplul regal a locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în Vila Fantasia. Aici, regina Ana l-a ajutat deseori pe regele Mihai la atelierul auto, pentru repararea şi restaurarea jeep-urilor.

La 29 octombrie 1957, se năştea, în Grecia, Principesa Sofia, cel de-al patrulea copil al familiei, iar la 13 iulie 1964 s-a născut, la Copenhaga, principesa Maria, cea de-a cincea şi ultima fiică a cuplului regal.

În 1960, regele şi regina au scris împreună o piesă de teatru în limba engleză numită „The Choice” (Alegerea), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist, şi rolul credinţei în salvarea omului. Piesa a fost prezentată la Radio România, în variantă de teatru radiofonic, la 20 octombrie 2016.

În anul 1966, regele Mihai şi regina Ana şi-au reînnoit jurămintele la Monaco, în cadrul unei ceremonii religioase catolice, acela fiind momentul în care regina Ana a fost reprimită în Biserica Catolică.

Între anii 1976 şi 2004, regele Mihai şi regina Ana au locuit la Vila Serena din satul elveţian Versoix, iar, din 2004, s-au mutat la Aubonne, tot în Elveţia.

Pe perioada exilului, regina Ana l-a ajutat pe regele Mihai în toate demersurile sale, ea fiind cea care înregistra mesajele regelui pentru ţară, transmise la Radio Europa Liberă.

La 10 iunie 1973, au sărbătorit nunta de argint, în Germania, la castelul Salem, iar nunta de aur au sărbătorit-o în Franţa, în Departamentul Vendée, la invitaţia unor prieteni francezi, care au găzduit evenimentul.

În anul 1990, cuplul regal a încercat să revină în România, atât cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cât şi cu prilejul Sărbătorilor de Crăciun, însă nu le-a fost permis accesul în ţară. Abia în 1992, regele Mihai şi regina Ana au efectuat o vizită cu caracter privat în ţară, în perioada 25-27 aprilie, dând astfel curs invitaţiei primite din partea arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, de a petrece Sfintele Sărbători de Paşti la Mănăstirea Putna, unde au asistat la slujba Învierii. Duminică, la 26 aprilie, regele Mihai I şi regina Ana au participat la a doua slujbă a Învierii, oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe din Bucureşti, iar, în ziua următoare, au fost oaspeţii Mănăstirii Curtea de Argeş. A fost pentru prima dată când regina Ana a ajuns în România.

După această vizită, regele Mihai I nu a mai primit, pentru câţiva ani, dreptul de a reveni în ţară, însă, în următorii cinci ani, între 1992 şi 1997, regina Ana a vizitat aproape toate marile oraşe ale României, mănăstiri, instituţii culturale şi de binefacere.

La 18 mai 2001, cuplul regal s-a mutat în România, la Palatul Elisabeta, şi, de la 1 iunie acelaşi an, la Castelul Săvârşin.

În vara anului 2008, familia regală a fost repusă, oficial, în posesia Castelului Peleş, dar aceştia au declarat că porţile castelului vor rămâne mereu deschise românilor.

La 10 iunie 2008, regele şi regina au sărbătorit nunta de diamant, eveniment la care au participat 14 familii regale europene, iar, în 2013, şi-au sărbătorit nunta de safir (65 de ani de căsătorie), în cadru privat.

Începând din anul 2011, Regina Ana nu a mai apărut în public. Boala și vârsta au împiedicat-o să mai vină la Palatul Elisabeta și la Castelul Săvârșin, în ultimii doi ani din viață.

Regina Ana a trecut în eternitate, la 1 august 2016, la spitalul din Morges, în Elveţia. Trupul neînsufleţit al reginei a fost adus în ţară, la 9 august, iar la 13 august, au avut loc funeraliile acesteia, la Mănăstirea Curtea de Argeş. Data de 13 august a fost decretată zi de doliu national, în memoria sa. Regina Ana a fost înmormântată în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, ridicată în vecinătatea mănăstirii de la Curtea de Argeş.

Sursa: Rador

ULTIMA ORĂ

National15 minute ago

Studiu ”Salvați Copiii”: Peste jumătate dintre părinții, care muncesc în alte țări, nu vin acasă, de sărbători

Regional2 ore ago

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Literatură Transdanubiană la Craiova

Biblioteca ”Alexandru și Aristian Aman” și Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova au plăcerea de a anunța desfășurarea celei...

Info Trafic2 ore ago

Recomandări pentru siguranța rutieră în perioada Sărbătorilor Pascale

Este esențial să acordăm o atenție deosebită siguranței rutiere în această perioadă aglomerată a Sărbătorilor Pascale. Poliția Rutieră are câteva...

Info Trafic2 ore ago

Restricții de tonaj

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5...

International3 ore ago

Forțele ucrainene se retrag din trei sate de pe frontul de Est

Forţele ucrainene au fost forţate să se retragă din trei sate de pe frontul de est, a transmis ieri comandantul...

Regional3 ore ago

Bike Fest Damila-Măciuca: O invitație la bucuria ciclismului în aer liber (AUDIO)

Pe 1 mai va începe cea de-a unsprezecea ediție a Bike Fest Damila-Măciuca, un eveniment anual ce adună cicliști din...

Regional3 ore ago

Relocare temporară a cabinetelor medicale din Spitalul Județean Slatina (AUDIO)

Începând cu data de 7 mai 2024, demarează procesul de relocare temporară a cabinetelor medicale din cadrul Spitalului Județean Slatina....

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON