Astăzi documentul va fi supus dezbaterii şi votului decizional din plenul Camerei Deputaţilor.
Parlamentarii au adoptat ieri o lege care le acordă pensii speciale.
Legislativul a aprobat, astăzi, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.
Baza legislativă pentru efectuarea de servicii contra cost în spitalele publice exista şi până acum, dar lipseau normele de aplicare.
Deputații au aprobat astazi ordonanța de urgență care reduce cota TVA la 9%.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a promulgat legea adoptată de Senat
PNL solicită PSD introducerea pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a Camerei Deputaţilor legea privind acordarea voucherelor de vacanţă.
Parlamentul ar putea dezbate în regim de urgenţă proiectul de lege privind vehiculele scoase din uz.
Parlamentarii au adoptat miercuri, 27 mai , ”Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole”, un nou act legislativ care are ca obiectiv...