Paul Lambrino, cunscut drept Prinţul Paul, a fost externat joi de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde a fost internat miercuri, după ce i s-a făcut...
Imobilul se află în zona Lachine din Montreal.
37 de victime ale incendiului de la clubul Colectiv sunt în continuare internate în spitale din Bucureşti, şase dintre ele în stare critică
Spital regional care va deservi toate cele cinci judeţe ale Olteniei.
A donat un aparat medical foarte scump.
Elevii le-au povestit medicilor că s-au simţit rău după ce au băut laptele pe care-l primesc prin programul "Laptele şi cornul".
Toţi cei 52 de pacienţi internaţi la Spitalul din Simeria, judeţul Hunedoara au fost evacuaţi după incendiul izbucnit în spital în cursul după-amiezii
Conducerea spitalului și consiliul local au reușit, cu fonduri europene, să modernizeze și să doteze cu aparatură ambulatoriul spitalului.
62 de tineri răniţi în incendiul de la "Colectiv" mai sunt internaţi în spitalele bucureştene, iar restul au fost transferați în străinătate.