Connect with us

Regional

Tăierea Vasilopitei, obicei milenar al elenilor

Published

on

Tăierea Vasilopitei, sau Tăierea pitei ori plăcintei Sfântului Vasile este una din multele tradiții creștinesti ale poporului elen, cu o mare semnificație, o sărbătoare milenară respectată de fiecare familie de greci, oriunde s-ar afla, în prima zi a Anului Nou, când întreaga ortodoxie îl prăznuiește pe Sfântul Vasile cel Mare.

Cu acest prilej, în fiecare familie se face o plăcintă în care se pune un bănuț – potrivit tradiției, de aur sau de argint – iar după ce s-a copt, întreaga familie se adună în jurul mesei. Capul familiei taie câte o felie pentru fiecare, prima însă pentru iconostasul familiei, a doua pentru casă și, apoi, începând cu cel mai vârstnic, pentru fiecare participant la festivitate. Cel care va găsi bănuțul în felia de plăcintă, se spune că va fi norocos pe tot parcursul anului care începe. Obiceiul poate fi întâlnit sub diverse denumiri și alte popoare și provine din saturnaliile romane, serbare agricolă în timpul căreia erau oferite zeilor primele roade ale pământului și, concomitent, se alegea prin tragere la sorți regele saturnaliilor, care era considerat norocosul zilei și i se acordau onoruri.

Vasilopita

Legenda spune însă, că pe vremea când Sfântul Vasile era episcop de Cezareea (370 – 379), pentru a salva orașul de jefuirea pe care prefectul din Capadocia o punea la cale, a cerut locuitorilor să dea bisericii tot aurul – monede și podoabe – pentru a-l preda prefectului. Acesta însă, văzând sacrificiul făcut de locuitori, s-a rușinat și, cuprins de remușcări, a plecat fără să ia nimic. Atunci, episcopul nu a mai știut ce bijuterii și cât aur a dat fiecare locuitor și cum să înapoieze fiecăruia ce-i aparținea, și a pus să fie făcute mai multe pâini, în fiecare dintre ele ascunzând câte un odor. A împărțit pâinile și fiecare, ce a găsit în pâinea primită, al lui a fost. De atunci există obiceiul împărțirii pâinilor cu bănuți,  de Anul Nou, dar cum mulți greci erau marinari și nu erau acasă la început de an, Vasilopita se pregătea în fiecare port, până când și ultimul navigator revenea acasă, chiar și până la începutul lunii februarie.

Sfântul Vasile cel Mare

În Oltenia, primii greci care au tăiat Vasilopita au fost copiii din Comunitatea Elena Calafat, care duminică, 8 ianuarie, au respectat obiceiul strămoșilor și, cu speranța într-un viitor an mai bun, s-au întâlnit la sediul comunității și s-au înfruptat din plăcinta pregătită cu atenție, astfel încât să ajungă fiecăruia din cei 26 de participanți. După ce plăcinta a fost tăiată de președinta comunității, doamna Elena Lungu și fiecare și-a ales câte o bucată, bănuțul cu noroc s-a arătat Rodicăi Condei, convinsă de acum că va avea parte de multe oportunități în noul an.

Sâmbătă, 14 ianuarie, au hotărât să celebreze tăierea Vasilopitei, copiii din cadrul comunităților elene Craiova și Turnu Severin.  

La Craiova, au fost pregătite două plăcinte, să ajungă tuturor, iar primul norocos a fost  Yannis Nicholas Pașol, 8 ani, elev la Colegiul Național Carol I, care își dorește în noul an să fie „deștept și bucuros alături de părinți”. Cel de al doilea bănuț aducător de noroc a făcut-o bucuroasă pe chiar președinta comunității, doamna Xantula Giuvanudis, dumneaei dorindu-și mai multe premii de la elevii pe care-i pregătește la limba neogreacă.

După cum ne-a informat doamna Paula Scalcău, președinta Comunității Elene Turnu Severin, în orașul de la malul Dunării, ca în fiecare an, în prima duminică după Sfântul Ioan, grecii din cadrul comunității elene s-au strâns în jurul Vasilopitei, să își facă urări și planuri pentru noul an, care abia a început.  Faptele îndrăgitului Sfânt Vasile din Cezarea și povestea Vasilopitei au fost spuse, din nou, și la Cercul de Cultură și Civilizație Greacă de la Școala „Petre Sergescu”, unde „Prietenii lui Zorba” au dansat pentru prima oară, în anul 2023. Obiceiul atât de drag tuturor a fost respectat şi de elevii ce studiază limba neogreacă la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” și la Colegiul Național „Traian”. Anul acesta, au găsit bănuții norocoși ascunși în Vasilopite doamnele Erena Tereza și Angheliki Moței, Cristian Dinu (Școala „Petre Sergescu”), Ionelia Bogdan (C.N. „Gh. Țițeica”), Ana Oțet, Maria Degeratu și Alexandra Ungureanu (C.N. „Traian”),