Connect with us

National

CCR discută astazi legea interzicerii fumatului în spațiile publice închise

Senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat la CCR o contestație.

Published

on

Curtea Constituțională a României dezbate, astazi sesizarea privind legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

În 22 decembrie 2015, senatori din mai multe grupuri parlamentare au formulat la CCR o contestație referitoare la neconstituționalitatea Legii privind modificarea și completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect de act normativ care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

Senatorul independent Alfred Laurențiu Mihai declara, la acea dată, pentru AGERPRES, că, în opinia parlamentarilor care au depus contestația, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranță și ceilalți fumători care nu au voie.

El afirma că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituționale.

 

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National5 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional6 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional6 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional6 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional6 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON