Connect with us

Regional

Masteranzi din Franţa, în practică la Universitatea din Craiova

Published

on

În perioada 10-14 decembrie 2018, Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Științe Tehnice ale Activităților Fizice și Sportive (Faculté des Sciences de l’éducation, Sciences Sociales et STAPS), din cadrul Université Paris Est Créteil (Franța) organizeză un Seminar internațional de cercetare comparativă (Séminaire de recherche comparée internationale), în fapt un stagiu de practică pentru 33 de studenți masteranzi din cadrul programului de Expertiză Master, Inginerie și Proiecte Internaționale (Master Expertise, Ingénierie et Projets Internationaux) sub coordonarea profesorilor  Marcel Pariat şi Pascal Lafont. Aceștia vor derula activități de cercetare de teren în domeniul sociologiei educației, pe teme legate de sistemul de învățământ din România: politici publice şi calitatea învățământului preuniversitar; participarea minorităților etnice la învățământul preuniversitar şi universitar; migrația externă a absolvenților de studii superioare; problematica abandonului școlar şi situația tinerilor care nu sunt cuprinși în sistemul educației, al ocupării forței de muncă sau al formării (NEET) și  efectele migrației externe a părinților asupra rezultatelor școlare ale copiilor ş.a.

Desfășurarea activităților de cercetare de teren va avea ca suport un set de prelegeri susținute de experți în domeniu,  la Universitatea din Craiova.