Connect with us

National

Negocieri la CFR (audio)

La Ministerul Transporturilor sunt programate negocieri cu liderii de sindicat

Published

on

La Ministerul Transporturilor sunt programate negocieri cu liderii de sindicat ai angajaţilor CFR, după ce, astăzi, în mai multe regionale din ţară, au fost declanşate greve spontane. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că Administraţia CFR le-a promis măriri salariale de 9 la sută, în timp ce solicitările lor ţintesc 20 de procente. Preşedintele Sindicatului Transportatorilor Feroviari, Rodrigo Maxim:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat asigurări, azi dimineaţă, că în bugetul pe anul acesta destinat Companiei Naţionale de Căi Ferate sunt prevăzute creşteri salariale. În acest moment, continuă greva la Regionalele Braşov şi Timişoara.