Connect with us

National

Oferte de muncă în Germania pentru studenţii români

Published

on

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă facilitează, prin reţeaua EURES, obţinerea de contracte de muncă în Germania de către studenţii români. Oferta primită de la angajatorii germani, prin intermediul Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Koln, este pentru perioada vacanţei de vară (2 luni), fiind disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.

Pentru aceste locuri de muncă se pot înscrie persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi la o instituţie de învăţământ de stat sau particulară acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană.

Persoanele interesate se pot adresa consilierului EURES din cadrul agenţiei judeţene în raza căreia au domiciliul sau studiază şi vor depune un dosar cu următoarele documente:

-copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni);
-fişă de solicitare – Bewerbung – completată în 2 exemplare la calculator, printată faţă – verso şi semnată (formularul tipizat şi instrucţiunile de completare a acestuia se găsesc pe site-ul www.anofm.ro la secţiunea Comunicare / Anunţuri diverse);
-adeverinţă de la facultate în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează studentul (tipizat facultate);
-adeverinţă de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat precum şi instrucţiunile de completare sunt postate pe site-ul www.anofm.ro la secţiunea Comunicare / Anunţuri diverse );
-3 fotografii tip paşaport;
-copie permis de conducere (dacă este cazul).

Data limită pentru depunerea dosarelor este 14 februarie 2019. Informaţii suplimentare pot fi solicitate consilierilor EURES din cadrul AJOFM/AMOFM Bucureşti. 

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National10 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional10 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional10 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional10 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional10 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON