Connect with us

National

Șapte noi cazuri de COVID-19 în România

Published

on

Șapte noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultima oră, ridicând bilanţul la 109. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din Braşov şi unul de 55 de ani din Timişoara, aflaţi deja în carantină, dar şi de cinci persoane din Hunedoara care au intrat în contact cu alte cazuri confirmate – un tânăr de 19 ani, trei femei între 41 şi 44 de ani şi un copil de 4 ani.
Între timp, trei persoane s-au însănătoşit urmând  să fie externate, în această seară, din Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara. Numărul celor care s-au vindecat se ridică, astfel, la nouă. La nivel naţional mai sunt 2652 de persoane în carantină în aşteptarea rezultatelor testării, iar alte 14500 sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.
După intrarea în scenariul 3, au fost stabilite câteva măsuri suplimentare pentru evitarea răspândirii virusului. Astfel, au fost restricţionate activităţile cu peste 50 de persoane în spaţii închise, iar spitalele de boli infecţioase vor trata cu prioritate pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. Poştaşii şi echipele de intervenţie de la apă, canal, gaze, electricitate, internet sau telefonie trebuie să poarte echipament de protecţie şi să stea la cel puţin doi metri de cetăţenii autoizolaţi cu care sunt nevoiţi să intre în contact.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National9 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional9 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional9 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional9 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional10 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON