Connect with us

National

Supraacciza scumpește de 2 ori într-o lună benzina și motorina

Cât costă un plin de la 1 octombrie

Published

on

De la 1 octombrie, vom plăti, în medie, cu 16 lei în plus pentru un plin de 50 litri, indiferent de carburantul folosit. Prima majorare a preţului la pompă va avea loc, însă, pe 15 septembrie.

Ministrul Finanţelor a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că supraacciza la motorină şi benzină va fi introdusă în două etape, pentru a evita un eventual ”şoc” pe piaţă. Prima va fi la 15 septembrie, iar a doua, la 1 octombrie, şi vor duce, de fiecare dată, la o majorare de 0,16 lei pe litru.

Ședinţa de Guvern de miercuri, programată iniţial la ora 14.00, a fost amânată pentru ora 15.30 din cauză că nu existau toate avizele necesare pentru actele normative aflate pe lista suplimentară a ordinii de zi.

CE S-A DECIS ÎN ȘEDINȚĂ:

-► Plata defalcată a TVA va fi aplicată obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2018, a anunțat ministrul Finanțelor în ședinta de Guvern de miercuri.

Acesta a precizat că, opțional, firmele pot să aplice sistemul și de la 1 octombrie, anul acesta, lucru pentru care vor primi facilitati fiscale.

Finanţele susţin că mecanismul split-TVA va aduce în plus la buget 6 miliarde de lei în perioada 2018-2020, deci 2 miliarde de lei anual. Firmele vor avea deschis gratuit un cont de TVA în lei, la trezorerie, începând de la 1 ianuarie 2018, în baza mecanismului “split TVA”, au anunţat miercurea trecută reprezentanţii Ministerului Finanţelor, potrivit hotnews.ro.

Potrivit MFP, acest cont va fi gratuit și nu generează comisioane sau alte costuri. În perioada octombrie-decembrie 2017, split TVA va fi opţional, iar de la 1 ianuarie 2018, obligatoriu. Plătitorii de TVA pot deschide aceste conturi şi la bănci, dar ele vor fi deschise în mod automat la unităţile trezoreriei.

-►Supraacciza la carburanţi va fi introdusă în două etape, în 15 septembrie, când preţul la toate categoriile de combustibili va creşte cu 0,16 bani pe litru, şi în 1 octombrie, când se va aplică o majorare cu aceeaşi sumă.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că s-a luat decizia introducerii etapizate a acestei supraaccize pentru a nu “crea un şoc la nivelul consumului”.

Prin această măsură se revine practic la supraacciza pe carburanţi introdusă de guvernul PSD condus de Victor Ponta în 2014.

-►Guvernul măreşte salariile angajaţilor din penitenciare cu 10%

Guvernul discută, miercuri, un act normativ privind majorarea salariilor angajaţilor din penitenciare cu 10%, pentru a alinia veniturile acestora cu angajaţii din MAI şi MApN, ministrul Justiţiei precizând în debutul şedinţei Executivului că funţionarii din penitenciare fac parte din categoria ordine publică şi siguranţă naţională, însă nu au fost incluşi în prevederile ordonanţei 99/2016.

„Este o promisiune pe care am făcut-o împreună cu domnul ministru Tudorel Toader acum trei săptămâni că în cursul lunii august rezolvăm problema. Dat fiind faptul că era ultima şedinţă din august, am considerat că e de bun-simţ să aşteptăm ca acest proiect de lege să fie gata”, a declarat premierul Mihai Tudose la începutul şedinţei Executivului.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că funţionarii din penitenciare fac parte din categoria ordine publică şi siguranţă naţională, însă nu au fost incluşi în prevederile ordonanţei 99/2016.

„Legea 152/2017 a fost aprobată şi avem ordonanţa 99/2016, prin care s-a mărit nivelul de salarizare pentru funţionarii cu statut special din categotria ordine publică şi sigurabnţă naţională. Funcţionarii cu statut special din penitenciare fac parte din această categorie, însă nu au fost prinşi în ordonanţă. În felul acesta a apărut o diferenţă de salarizare între cei făcând parte din aceeaşi categorie, familie ocupaţională. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are două aliniate, prevede că în limitele celor 10% a ordonanţei precedente majorarea salarială se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din penitenciare, din ANP”, a declarat ministrul Justiţiei.

Premierul a precizat că şedinţa Guvernului a întârziat tocmai pentru a se primi toate avizele pentru acest proiect.

sursa:stirileprotv.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National5 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional6 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional6 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional6 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional6 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON