Connect with us

Fapt divers

Vrei sa detii o arma?

Documentele necesare pentru a detine o armă.

Published

on

politist cu armaÎn vederea autorizării procurării armelor letale, cetăţenii români sau străinii cu domiciliul ori reşedinţa în România, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau după caz, au reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea 295/2004:

  1. cerere tip, model anexa nr. 1  (H.G. 130/2005)
  2. actul de identitate al solicitantului, original şi copie;
  3. un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una din afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, purta şi folosi arme şi muniţii letale, şi este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
  4. certificat de cazier judiciar;
  5. aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
  6. certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi copie;
  7. două fotografii color cu dimensiunea 4×5 cm;
  8. dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;
  9.  abrogat;
  10. carnetul de membru vânător, în original şi copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizaţie vânătorească legal constituită, afiliată la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România – pentru arme lungi cu destinaţia – vânătoare sau după caz, tir sportiv sau biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului şi folosirii acesteia;
  11. carnet de antrenor de tir sau biatlon eliberat de Agenţia Naţională pentru Sport sau legitimaţie de sportiv de tir sau biatlon, vizat la zi de Federaţia Română de Tir Sportiv sau de Federaţia Română de Schi şi Biatlon, în original şi copie, pentru arme de tir, iar în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului şi folosirii, trebuie să prezinte şi o adeverinţă din partea clubului sportiv la care este legitimat, care să ateste acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al căror proprietar este solicitantul, în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe;
  12. adeverinţă care atestă, în cazul cetăţeanului român, faptul că titularul are calitatea prevăzută la art. 14 alin.(2) lit.a) şi b) din Legea 295/2004, eliberată de instituţia competentă în acest sens, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei de apărare şi pază în scopul portului şi folosirii acesteia.

În vederea autorizării procurării armelor neletale prevăzute la categoria E din anexa Legii, arme cu aer comprimat şi cu bilă de cauciuc, cetăţeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reşedinţa în România, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, îşi are reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 58 alin. (2) din Lege:

  1. cerere-tip, al cărei model este prezentat în anexa nr. 1; cererea de armă letală
  2. actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
  3. un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii, care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii, şi că este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
  4. certificat de cazier judiciar;
  5. aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
  6. două fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm;
  7. dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare; aceleaşi ca pentru armele letale

Termenul de eliberare al autorizaţiei de procurare este 30 de zile lucrătoare, iar valabilitatea autorizaţiei este de 90 de zile, termen ce poate fi prelungit o singură dată pentru aceeaşi perioadă ;

Pentru fiecare armă din categoria E este permisă cumpărarea a 100 bucăţi muniţie;

Intrarea în România cu arme din categoria E este interzisă, exceptând cazurile de participare la concursuri de tir sportiv sau atunci când un colecţionar de arme român face invitaţie.

Persoanele fizice care deţin înscrise în certificatul de deţinător arme dintre cele prevăzute la categoria E din anexa Legii, la data intrării în vigoare a O.U.nr.26 pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi cele care obţin documentul după intrarea în vigoare a actului normativ, au obligaţia ca în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a O.U.nr.26 pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, respectiv 17 martie 2008 să se prezinte la organul de poliţie care îi are în evidenţă, în vederea obţinerii permisului de armă.

Pentru obţinerea permisului de armă posesorii armelor neletale prevăzute la categoria E din anexa Legii, vor depune un dosar cuprinzând următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 58 alin. (2) din Lege:

  1. cerere de eliberare a permisului de armă;
  2. actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;
  3. un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii, care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii şi că este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
  4. certificat de cazier judiciar;
  5. aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
  6. două fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm;
  7. dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;
  8. certificatul de deţinător al armelor neletale în care sunt înscrise armele pentru care se solicită eliberarea permisului;

Dacă solicitantul este titular al dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire al armelor letale, acesta va depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de permisul de armă, în original şi în copie, C.I. în original şi copie, dovada achitării taxelor pentru înscrierea armei în permis (10 RON) şi certificatul de deţinător.

După expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a O.U.nr.26 pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, persoanele care nu s au prezentat la structura de poliţie competentă in vederea preschimbării Certificatului de Deţinător raman numai cu dreptul de deţinere al armelor înscrise in respectivul document.

In vederea redobândirii dreptului de port şi folosire al armelor neletale supuse autorizării titularii Certificatelor de Deţinător se vor prezenta structurile de poliţie competente cu o solicitare însoţită de documentele prevăzute la punctele a – h.

 

Sursa: Poliţia Română

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National3 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional3 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional3 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional3 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional3 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional3 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional4 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON