Connect with us

Azi despre ieri

Azi despre ieri – 5 mai 2019

Published

on

Duminică, 5 mai

Zile trecute – 124

Zile rămase – 241

Soarele răsare – 06.01

Soarele apune – 20.25

Zodia – Taur

Calendar ortodox –

Sf. Mare Muceniţă Irina; Sf. Mare Mc. Efrem cel Nou

Calendar catolic –

Duminica a 3-a a Paștelui; Ss. Anghelo, clg, m.; Gottard, ep.

La 5 mai este marcată Ziua Internaţională a Moaşelor, lansată de Confederația Internațională a Moașelor, la sfârșitul anilor 1980. În 1991, a fost aniversată pentru prima dată la 5 mai. Ziua Internaţională a Moaşelor este o ocazie pentru a conştientiza întreaga lume de aportul important al moaşelor în sprijinul sănătăţii.

Ziua Mamei se sărbătorește, în mod oficial, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 5 mai anul acesta. A fost instituită prin Decretul 1468 pentru promulgarea Legii pentru instituirea Zilei Mamei, semnat de președintele României, la 13 octombrie 2009 și publicat în M.O. 694/15 octombrie 2009. Prin același Decret, a fost promulgată și Legea pentru instituirea Zilei Tatălui, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai. Prin sărbătorirea Zilei Mamei este subliniată importanța acesteia în viața de familie și în universul copilului. Până în anul 2009, România era printre puținele state ale lumii care, în lipsa unei zile a mamei, a marcat doar Ziua Femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații./ Danemarca: Ziua Eliberării (1945)

Etiopia: Ziua Eliberării (1941)

Mexic: Cinco de Mayo (1862)

Japonia: Ziua Copiilor (Kodomo no hi)

Coreea de Sud: Ziua Copiilor

Kirghistan: Ziua Constituției

Tailanda: Ziua Încoronării

Albania: Ziua Martirilor

-1260 – Kublai han devine conducător al Imperiului mongol.

-1640 – Regele Carol I al Angliei  dizolvă Parlamentul cel Scurt. 

-1762 – Rusia şi Prusia semnează Tratatul de la St. Petersburg.

-1789 – Se convoacă, la Versailles, Adunarea Statelor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614). Începutul Revoluţiei franceze. 

-1835 – Se pune în funcţiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia între  Bruxelles şi Mechelen.

-1821 – Împăratul Napoleon I (n. 15 august 1769) moare în exil pe Insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic. 

-1891 – Inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall” din New York.

-1912 – Apare primul număr al ziarului „Pravda” – ziar independent (până la 22 august 1991, organ al CC al PCUS).

-1919 – A fost creată, la Geneva, Liga Societăţilor de Cruce Roşie (LORCS), ca organ de legătură permanentă între societăţile naţionale de Cruce Roşie.

-1949 – A fost înfiinţat Consiliul Europei. 

-1955 – Începe să funcționeze UEO, Uniunea Europei Occidentale, în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie la 17 martie 1948.  UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare înființată în perioada războiului rece.

-1957 – La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România.

-1964 – Consiliul Europei declară ziua de 5 mai ca Ziua Europei. 

-2001 – Ilie Ilaşcu a fost eliberat din Închisoarea Hlinoaia (Tiraspol).

-2002 – După ce în primul tur de scrutin Jacques Chirac a obţinut 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obţine 82,21% împotriva lui Jean-Marie Le Pen al Frontului Naţional şi este confirmat ca preşedinte al Franţei. 

-2004 – Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reuşit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.

-2007 – A încetat din viaţă Theodore Harold Maiman, inventatorul primului laser funcţional (n. 11 iulie 1927).