Jurnal de oltean (25.09.2020)

Nu știu dacă ați auzit, dar duminică mergem sau nu mergem la vot.

Nu degeaba am scris așa, ci doar spre a vă aminti că vorbim despre un drept; nu e unul oarecare, cu toate glumele de genul ”dacă votul nostru ar conta, nimeni nu ne-ar lăsa să votăm”; e un drept pentru care, de-a lungul vremurilor, s-a murit, ca aproape pentru tot ce avem în ziua de azi.

Fiind un drept, nimeni nu ți-l poate da/lua/impune/restrânge, asta încercând să tratez lucrurile cu obiectivitate maximă, prin asocierea de termeni separați de slash.

Rămân, însă, la părerea că votul ține de altruism. De educație, de nivelul nostru de evoluție, de a tranzita perioade ale istoriei care fiecărei generații i s-au părut imposibil de parcurs. Citind, fie și sumar, replici doar ale reprezentanților vremii, oricare ar fi fost ea, veți descoperi că, niciodată, intelectualii rafinați nu au fost de o anumită parte. Au avut afinități, au exprimat opinii, dar au lăsat rațiunea să decidă.

Votul ține de rațiune, nu de pasiune. Paradoxal, poate, rațiunea nu poate fi asociată cu altruismul, deși…

Eu pentru cine votez, stimabile…?

Dacă ne vom lăsa mereu duși de nevoile, plăcerile ori pasiunile strict personale (egoismul), votul va duce la un rezultat de asemenea bazat pe egoism. Pare logic: îi alegem pe cei care ne seamănă, deoarece ei gândesc ca noi, de aceea ne plac.

Dacă, însă (dureros ”însă”!), vom gândi dincolo de noi, de micimea pretențiilor noastre zilnice, de comunul ideii de ”a o duce mai bine”, vom descoperi o lume momentan utopică: aceea a altruismului. Momentan utopică se poate traduce prin ”posibil viitoare”, chiar dacă pare imposibilă azi.

Despre azi este vorba atunci când votezi. Dar nu despre azi, cel de azi.

Despre acel azi pe care cei nenăscuți încă sau născuți recent nu vor mai avea nevoie să-l cumpănească așa și atât de mult cum o facem noi… azi.

Fiindcă ei vor veni deja într-o lume în care a fi în folosul celorlalți va face parte din normalitate.

Ciudat, pe noi, pe români, normalitatea încă ne surprinde, iar atunci când ici-colo mai apare, o tratăm ca pe un succes. De aceea nu avem succese mari. Pentru că nu ni le-am propus pe cele mai mici. Și nu ni le-am împlinit, logic.

Eu pentru cine votez, stimabile?

Pentru fiul meu.