Trupul neinsufletit al femeii a fost descoperit in toaleta aeroportului.
La Aeroportul din Iaşi a fost inaugurat un nou terminal, de 3600 de m pătraţi, care va fi folosit numai pentru cursele externe
Redeschiderea aeroportului la 25 octombrie este o promisiune îndeplinită, a declarat astazi Ion Prioteasa.
De aici nu mai zboară decât elicopterul SMURD. Afla pana cand!
Aflati ce aprecieri au făcut președintele și vicepreședintele CJ Dolj.
Controlorii de trafic aerian vor fi astăzi, în grevă de avertisment, între orele 11,00 şi 13,00
La Romatsa greva de avertisment este anunţată pentru miercuri, între orele 11:00 şi 13:00
Parcarea Aeroportului Internațional Craiova va fi extinsă, în următoarele luni, cu 200 de locuri.
O companie spaniolă este câştigătoarea licitaţiei organizate de Aeroportul Craiova