Perspectivele demarării construcţiei de noi locuinţe ANL nu sunt pozitive, potrivit reprezentanţilor Primăriei Slatina.
În acest an, municipalitatea va distribui 12 loturi, situate pe strada Theodor Burcă, în cartierul Satu Nou.
O statistică făcută publică de Prefectura Olt arată că 68 de primării, din totalul de 112, au derulat proiecte cu bani de la Uniunea Europeană.
Comerciantii de martisoare isi pot depune cererile pentru un spatiu.
Primăria Slatina a pierdut peste 14 milioane de euro din fonduri europene pentru că nu a putut să ducă la bun sfârşit 11 proiecte.
Vâlcov este acuzat că, pe vremea când era primar, a primit mita peste patru milioane de lei de la mai multe firme care au încheiat contracte...
Emil Popa a fost ales viceprimar al municipiului Slatina şi va exercita atribuţiile primarului.
Mihaela Stana nu mai este primar interimar şi nici viceprimar al municipiului Slatina de ieri dimineaţă după ce a demisionat din aceste funcţii.
Minel Prina se poate întoarce de astazi la primărie. Edilul, pus sub control judiciar.