16 ani de la moartea lui Ion Ratiu sau „Domnul Papion”, cum l-au poreclit romanii

Ion Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917 la Turda. La 21 de ani a obținut licenţa în Drept la Cluj. A făcut Şcoala de ofiţeri de rezervă la Craiova, unde a ieşit şef de promoţie şi de unde a fost trimis la regimentul 31 Artilerie din Cluj, la Săcășeni. În ianuarie 1940 se întâlneşte cu unchiul său, V.V. Tilea, ministru plenipotenţiar la Londra. “M-a sfătuit să încerc transferarea mea în Ministerul de Externe. Am făcut cererea şi am fost numit cancelar diurnist la Legaţia Română din Londra”. La 13 aprilie 1940 ajungea în Londra. În septembrie, acelaşi an, în România se instaurează regimul legionar. Atunci Raţiu îşi dă demisia şi merge la Ministerul Englez de Externe pentru a cere azil politic. La doar două luni după obţinerea azilului politic, a primit o bursă la Cambridge, unde a studiat timp de trei ani, luându-şi diplomă de Master în Ştiinţe Economice.

S-a angajat la firma “Pall Mall Deposit and Forwarding Co.” pentru un salariu de 6 lire şi 10 şilingi pe săptămâna. Compania se ocupa de transporturi terestre, navale şi aeriene. În scurt timp i-a venit o idee pentru dezvoltarea firmei. A pus-o pe hârtie şi a înaintat-o patronilor săi. I s-a încredinţat o companie subsidiară pe moarte pentru a-şi pune planul în aplicare. Rezultatul? Compania subsidiară a progresat. Atunci i-a cerut patronului o jumătate din patrimoniul acesteia. Patronul a tărăgănat răspunsul timp de un an. Ca urmare, Ion Raţiu a părăsit firma şi a deschis o afacere proprie. A închiriat două camere într-un imobil din buricul târgului, pe Regent Street, în apropiere de Piccadilly Circus. În octombrie 1957 a înfiinţat “J.R. Shipping Co.”. A trebuit să împrumute de la banca 5.000 de lire. Firma s-a specializat de la bun început pe transportul de mărfuri în vrac, pe sistemul din uşa în uşa. “Am înţeles că pot scoate beneficii ceva mai mari decât era uzual pe atunci dacă voi putea efectua eu întreaga livrare, eliminând alte cheltuieli pe care trebuia să le plătească clientul hamalilor, agenţilor, cărăuşilor şi altora de acest gen. Am fost un fel de iniţiator a ceea ce se numeşte “door-to-door transportation”.

Patru ani după înfiinţare, firma lui Ion Raţiu a devenit partenera pentru Marea Britanie a “Norge Line”. Avea comenzi şi în Statele Unite. În 1963, afacerile au prosperat şi Ion Raţiu înfiinţează “Regent Line”, firmă de transport maritim. Au început transporturile între Hamburg – Bremen – Rotterdam – Anvers – Liverpool şi Wilmington, Charleston, Savannah, pe coasta de est a SUA. Aşa a putut Ion Raţiu în 1972 să cumpere întregul imobil din Regent Street. Acest bloc avea pe diagonală tricolorul românesc şi în mijloc litera R: de la Regent – Raţiu – România. Pentru că în decembrie 1973 a crescut preţul ţiţeiului de patru ori, Ion Raţiu s-a retras din transportul maritim. S-a orientat apoi către ceva nou: construcţii, finanţe. “Aş fi putut încerca o carieră academică. De asemenea, gazetăria m-a tentat. Dar nu m-au mulţumit nici una, nici cealaltă. De aceea am intrat în afaceri”. Ca om de afaceri a activat din 1951 până în 1975, după acest an dedicându-se “virusului” său: lupta pentru libertate şi democraţie în România. În 1971, Ion Raţiu a înfiinţat “Regent House Properties Limited”, care şi la ora actuală desfăşoară activităţi în domeniul imobiliar în ţări precum Regatul Unit, SUA, Franţa şi România. De altfel, din 1990, Nicolae Raţiu se ocupă de toate afacerile tatălui său.

Abia în 1989, Ion Raţiu şi-a văzut visul cu ochii: românii au devenit liberi. A revenit acasă, după jumătate de secol de exil. A intrat în politică. Cu banii câştigaţi în Londra şi-a susţinut activitatea politică. În mai 1991, Ion Raţiu a candidat la Preşedinţie. Mulţi români l-au acuzat că a venit în România după ce pericolul a fost înlăturat, că nu a suferit în ţară sub jugul comunismului, că nu a mâncat salam cu soia. Foarte mulţi au avut un cui împotriva lui pentru că vorbea o română cu un puternic accent englezesc, dar şi pentru aerul său britanic. Românii l-au poreclit “Domnul Papion”. La scurt timp după revenire, Ion Raţiu şi-a deschis un ziar şi o tipografie: “Nu mi s-a dat licenţă să înfiinţez un post de televiziune independent. Nu mi s-a permis să pun în funcţiune tipografia modernă, care era gata să lucreze încă de la data de 19 aprilie 1990, deci cu 31 de zile înainte de alegeri. A trebuit să înlătur obstacole incredibile ca să public ziarul Cotidianul, ceea ce am reuşit abia la 10 mai 1991″. Cu toate că nu a câştigat alegerile, Raţiu a fost senator de Turda şi s-a stabilit împreună cu soţia la Bucureşti. Ion Raţiu a murit la 17 ianuarie 2000, răpus de cancer la esofag. A fost înmormântat în Turda natală, aşa cum şi-a dorit.

sursa: istorie-pe-scurt.ro