Connect with us

National

Craiova Maxima – o pagina memorabila in istoria fotbalului romanesc

Afla povestea Craiovei Maxima – pagina memorabila in istoria fotbalului romanesc!

Published

on

Universitatea Craiova a dezlănţuit, în prima jumătate a anilor 1980, un ataşament şi o pasiune pe care puţine echipe de fotbal ale lumii au reuşit să le stârnească vreodată. În urma unor rezultate remarcabile şi, mai ales, a unui joc strălucitor, formaţia din Bănie a transformat Stadionul Central într-un templu al fotbalului românesc, o arenă din ce în ce mai mică pentru dragostea din ce în ce mai mare cu care suporterii îi copleşeau pe nişte fotbalişti ce simţeau mai tare ca niciodată că gloria le dă târcoale. O stare de spirit care a însufleţit şi legendarele comentarii radiofonice ale celui care a redat prin cuvinte scânteietoare şi reacţii entuziasmante cele mai strălucitoare faze de fotbal pe care le-a văzut vreodată Craiova: Sebastian Domozină.

După primul titlu obţinut în 1974 de Campioana unei Mari Iubiri a lui Ion Oblemenco, o nouă generaţie îşi propusese să calce pe urmele iluştrilor predecesori şi să ducă performanţele Ştiinţei la nivelul următor. Boldici, Lung, Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu, Balaci, Beldeanu, Crişan, Donose, Cămătaru, Geolgău, Cârţu, Irimescu, Purima şi Ciupitu erau numele ştiute pe dinafară de mii şi mii de oameni care aplaudau titlul din 1980, apoi eventul Cupă/Campionat din 1981. Calificarea în primele 8 echipe ale Europei, în turul 3 al Cupei Campionilor Europeni, a fost prima performanţă fără precedent în istoria fotbalului românesc pe care a reuşit-o Ştiinţa. Campania europeană din 1982/1983 avea să definească însă echipa ce, de-atunci încolo, va fi cunoscută sub numele de Craiova Maxima.  Cum s-a construit acea echipă de vis şi cum s-a născut acea stare de graţie în Bănie îşi aminteşte Aurel Beldeanu:

La momentul acela a fost un lot bine ales. Eu am venit în 1976, cu Tilihoi, cu un an, doi înainte fusese adus Costică Ştefănescu, Cămătaru a crescut în valoare, a venit şi Cârţu, deci am fost un lot de valori.

În Cupa UEFA, sub conducerea regretatului Constantin Oţet, fotbaliştii craioveni au reuşit să elimine Fiorentina, echipa campionilor mondiali Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni şi Grazziani (3-1 la Craiova şi 0-1 la Florenţa), Schamrock Rovers (2-0 în deplasare şi 3-0 acasă), Girondins de Bordeaux (0-1 în Franţa, 1-0 în Bănie, Geolgău aducând calificarea în prelungiri, în faţa unui public în delir) şi apoi FC Kaiserslautern (2-3 în Germania, 1-0 la Craiova), reuşind formidabila performanţă de a deveni prima echipă din România ce ajungea în semifinalele unei competiţii fotbalistice europene. După 0-0 la Lisabona, cu Benfica, o singură partidă îi mai despărţea pe craioveni de o finală pe care o visa, cu ochii deschişi, o întreagă naţiune.

Meciul unei generaţii avea să se dispute pe 20 aprilie 1983, pe un stadion Central ce se dovedea încă o dată mult prea mic pentru a găzdui dragostea uriaşă faţă de o formaţie care reuşise deja să uimească Europa. Era partida ce putea duce în premieră o echipă de fotbal din România într-o finală de cupă europeană, duelul care putea încununa strădaniile şi talentul unor fotbalişti pe care providenţa îi adusese în acelaşi loc, la momentul potrivit.

Centralul din Bănie se transformase într-un adevărat vulcan, după ce zeci de mii de suporteri înfocaţi luaseră cu asalt arena cu multe ore înainte de startul meciului care marca apogeul unei pleiade de fotbalişti fără egal. Şi norocul părea să le surâdă acestora când jucătorul exponenţial al echipei, Ilie Balaci, marca rapid golul care asigura prezenţa în finala Cupei UEFA. Însă ce a urmat îi bântuie şi acum pe fantasticii componenţi ai Craiovei Maxima, inclusiv pe Aurel Beldeanu, cel care ştie cât de subţire s-a dovedit atunci graniţa dintre extaz şi agonie, dar care este mândru de rezultatele obţinute:

Adevărul este că, per total, am făcut fotbalul românesc să fie cunsocut în Europa şi în lume. Am căzut de pe un cal frumos.  Craiova a fost Craiova, o echipă frumoasă care, în zilele noastre, greu se mai poate face.

Golul lui Filipović a spulberat un vis în acea zi de aprilie, şi lacrimile dezamăgirii au luat loc zâmbetelor care anunţau triumful suprem, dar clipele de neuitat dăruite fanilor, prin talentul lor unic, de către nişte fotbalişti extraordinari, au rămas în amintirea celor care s-au bucurat de fentele, pasele şi golurile fenomenale ce au dezlănţuit o mitică iubire alb-albastră.

Studioul Radio România Oltenia Craiova

Realizator: Davian Vlad

Redactor şef (coordonator): Ioana Cristina Lădaru

Redactor:  Davian Vlad, Daniela Diaconu

Reporter:  Dan Păsărin, Gabriel Liviu Balica

Operator camera: Gigi Ciocoiu, Cătălin Bărăgan

Editor: Cătălin Bărăgan

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National14 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional14 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional15 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional15 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional15 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional15 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional15 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON