Connect with us

Evenimente

Eros Ramazzotti la Cluj-Napoca!

Concertul este programat in aceasta seara, de la ora 20.00. Italienii îşi aduc propria firmă de catering!

Published

on

Show-ul lui Eros Ramazzotti va dura aproximativ 2 ore si va incepe la ora 20.00. Spectatorii se pot aştepta atât la piese noi, de pe ultimul album lansat, „Perfetto“, dar şi la hiturile care l-au făcut celebru.

Orgnizatorii recomandă spectatorilor sa vină din timp, pentru a evita eventualele aglomerări la porţile de acces. Din cauza sunetului extrem de puternic, nu este încurajată prezenţa copiilor, însă, dacă părinţii aleg sa vină alături de cei mici, este recomandată folosirea căştilor. Copiii au acces doar în baza unui bilet valid. Cei cu vârste până la 5 ani au acces gratuit.

Eros-Ramazzotti-PerfettoBăutura şi mâncarea vor putea fi achiziţionate pe bază de jetoane. În funcţie de distanţa faţă de scenă şi de tipul locului (în picioare sau pe scaun), biletele rămase disponibile costă între 143 de lei şi 385 lei. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti, hipermarketurile Carrefour şi benzinăriile OMV).

Biletele pot fi achizitionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15. Trei categorii de bilete sunt deja epuizate – cele mai scumpe locuri puse în vânzare, dar şi cele mai ieftine sunt vândute integral.

În scurtul timp pe care-l va petrece la Cluj, Ramazzotti va fi cazat la un hotel de 5 stele. Staff-ul său de aproape 100 de persoane a ajuns cu cîteva zile înainte de concert, cu patru autocare de turneu şi nouă camioane. Italienii îşi aduc propria firmă de catering – Eros călătoreşte cu bucătarii săi. Cu ingrediente locale, ei vor pregăti preparate tradiţionale pentru întreaga echipă.

 

 

Sursa: http://adevarul.ro/