Connect with us

National

Pâine cu șurub

Amenzile, în acest caz, sunt cuprinse între 3.000 şi 30 de mii de lei.

Published

on

Surpriză neplăcută pentru clientul unui hipermarket din Capitală. Bărbatul a cumpărat o pâine, în care susţine că a descoperit un şurub. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au început o anchetă.

„Efectiv am simţit ceva foarte puternic o durere, către dinte şi gingie. Mi-am dat seama că este un corp dur şi prin pipăire am observat că este un şurub. Bine, el era învelit în pâine. Am descoperit că era un şurub pe care puteam să-l ingerez,” povestește Mihai Manole, consumator.

Omul a mers să reclame problema la hipermarketul de unde a cumpărat pâinea. N-a prezentat însă şi bonul fiscal, susţin reprezentanţii magazinului.

„În lipsa elementelor solicitate de noi nu am avut posibilitatea să facem verificarile. Cora Romania îşi asigură toţi consumatorii că produsele comercializate în magazinele sale respectă în totalitate standardele legale privind siguranţa alimentară şi că sunt implementate sisteme de monitorizare a calităţii în toate magazinele din reţeaua sa.”

Cazul e şi în atenţia ANPC, care anunţă că va demara un control.

„Vom merge pe trasabilitatea produsului, pe fluxul tehnologic, să vedem exact unde a existat problema de contaminare sau introducere a acelui obiect, corp străin, în corpul respectiv,” spune Paul Anghel, director general ANPC.

În cazul în care se găsesc nereguli la produsele de panficaţie, oamenii pot face sesizări şi la Direcţia Sanitar-Veterinară. Ulterior, o echipă mixtă formată din inspectori DSV şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică va merge în control.

Amenzile, în acest caz, sunt cuprinse între 3.000 şi 30 de mii de lei şi vizează magazinul care vinde produsul cu probleme.

 

Sursă: Digi24

ULTIMA ORĂ

Alegeri 202411 ore ago

Agenda electorală – alegeri locale – vineri 10 mai

Campania pentru alegerile locale şi europarlamentare a început astăzi şi se va încheia sâmbătă, 8 iunie 2024, la ora 7:00....

Alegeri 202411 ore ago

Agendă electorală – alegeri europarlamentare – vineri 10 mai

S-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare, care se va încheia sâmbătă, 8 iunie, la ora 7:00. ...

Alegeri 202411 ore ago

Agendă electorală – alegeri locale – vineri 10 mai

Astăzi a început  oficial campania pentru alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, când românii sunt aşteptaţi la vot pentru...

Regional13 ore ago

Complexul Energetic Valea Jiului caută investitori pentru producția de energie verde

Mai multe companii sunt interesate de Complexul Energetic Valea Jiului în calitate de potenţiali investitori pentru segmentul de producere a...

National14 ore ago

România va cumpăra rachete performante pentru avioanele F-16

Forţele Aeriene Române vor fi dotate cu rachete performante, care oferă capabilităţi aer-aer avansate pentru avioanele F-16. Statele Unite au...

Regional14 ore ago

Klaus Iohannis promulgă legea: 10 Mai devine Ziua Independenței Naționale a României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care 10 mai devine Ziua Independenţei Naţionale a României. Potrivit actului normativ, va...

Regional14 ore ago

Acțiuni de promovare a profesiei de polițist în liceele craiovene

Echipe formate din poliţişti de la mai multe structuri precum: poliție rutieră, ordine publică, acţiuni speciale, siguranţă şcolară sau prevenire...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON