Connect with us

Sport

Pandurii – Poli Iaşi, primul meci oficial din 2017

S-a jucat la Severin.

Published

on

Primul meci oficial al anului 2017 în Liga 1 s-a jucat la Severin şi a pus faţă în faţă Pandurii şi CSM Poli Iaşi. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0-0, ieşenii au dominat, dar nu au putut înscrie în poarta aparătă de Stanca. Portarul gorjenilor a avut intervenţii foarte bune la şuturile lui Valentin Gheorghe sau Andrei Cristea, iar la cea mai periculoasă acţiune din primele 45 de minute, gazdele au cerut penalty la incursiunea lui Surugiu.

Repriza secundă a început dinamic, cu ocazii la ambele porţi, iar în minutul 55 Andrei Cristea s-a aflat din nou foarte aproape de gol, atunci când şutul său a lovit bara porţii adverse.

În minutul 60, insistenţele ieşenilor s-au materializat, Valentin Gheorghe a deschis scorul din mijlocul careului, în urma unei respingeri greşite a apărării gorjenilor.

După gol, jocul a devenit apatic, formaţia antrenată de Eugen Neagoe nu a forţat golul doi, iar în urma unei greşeli incredibile a căpitanului Iaşului, a venit egalarea. Mihalache a ieşit cu mingea la picior din careu şi a pasat la adversar, Sergiu Negruţ a profitat de eroare şi a restabilit egalitatea.

CSM Poli Iaşi a revenit în atac pentru ultimele minute, dar nu a reuşit să mai pună în pericol poarta gorjenilor, iar primul meci din Liga 1 după pauza competiţională s-a terminat cu scorul de 1-1. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: prosport.ro