Connect with us

Evenimente

SE REINTRODUCE CURSA CU VAPORUL ÎNTRE SEVERIN ȘI KLADOVO

Published

on

După trei decenii în care cursele cu vaporașul între Severin și Kladovo dispăruseră cu desăvârșire, cursa se reintroduce, începând de joi, 20 iunie 2019. Tradiția micului trafic de frontieră și a curselor cu vaporul vor ajuta turiștii să ajungă în țara vecină în circa 20 de minute.

Primarii din Severin și Kladovo parafează înțelegerea:

Era o verme când micul trafic de frontieră între românii din Severin și sârbii de la Kladovo era ceva obișnuit pentru toată lumea. Mai ales că transportul se făcea foarte rapid, în maxim 20 de minute, cu vaporul.

Practic, micul oraș sârbesc de pe malul drept al fluviului se află chiar în dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin, iar trecerea cu vaporul durează foarte puțin.

Mai mult, prețul va fi unul convenabil, iar vaporul dispune de circa 160 de locuri, de un restaurant cu specific sârbesc și va fi dotat și cu un magazine duty-free.

Reînvierea tradiției a fost posibilă ca urmare a demersurilor făcute de primarul Marius Screciu, pe lângă autoritățile locale din Kladovo și înțelegerilor bilaterale.

Transportul va fi asigurat de nava HORIZONT, ce aparține unei companii sârbe cu experiență și afaceri în domeniul turismului danubian. Cursele Kladovo – Severin vor începe de joi, 20 iunie 2019 și, pentru câteva zile, transportul tur – retur va fi gratuit.

Abia după aceea, cursa va fi taxată cu circa 6 euro de persoană dus- întors.

sursa: realitateademehedinti.net

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National9 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National9 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International9 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International9 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National9 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National9 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National9 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON