Connect with us

Regional

Academicianul Mircea Martin, la „Întâlnirilor SpectActor”

Mircea Martin va susține, pe 18 decembrie, conferința „Ce (mai) înseamnă azi identitate națională?”

Published

on

Invitatul Teatrului Naţional Craiova în cadrul „Întâlnirilor SpectActor” din luna decembrie, este Mircea Martin, academician, critic și teoretician literar, editor.

Mircea Martin va susține conferința „Ce (mai) înseamnă azi identitate națională?” – duminică, 18 decembrie, de la ora 11, la sala „Ion D. Sîrbu” a teatrului .

Cu o zi înainte, pe 17 decembrie, de la ora 15.00, la sala Ia te uită! a TNC, Mircea Martin, alături de Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, va prezenta Opera poetică, I-II, de Cristian Popescu, apărută la Editura Tracus Arte, în 2016. Intrarea la sala Ia te uită! este liberă.

Biletele pentru accesul la conferința de duminică, 18 decembrie, sunt puse în vânzare la agenția teatrului.

 Întâlnirile SpectActor au debutat în 2009, iar până în prezent au conferenţiat la Teatrul Național Craiova numeroase personalităţi : Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Emil Hurezeanu, Nicolae Panea, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru, Sorin Antohi.