Connect with us

Regional

EDUCația e ÎN CENTRU

28 de elevi proveniți din grupuri defavorizate și cu carențe educaționale, ai Școlii Gimnaziale Eșelnița (sat de pe Clisura Dunării, Mehedinți) vor beneficia anul acesta, începând cu luna octombrie, de un program remedial .

Published

on

Douăzeci și opt de elevi, proveniți din grupuri defavorizate și cu carențe educaționale, ai Școlii Gimnaziale Eșelnița (sat de pe Clisura Dunării, Mehedinți) vor beneficia anul  acesta, începând cu luna octombrie, de un program remedial menit să le îmbunătățească situația școlară și capacitatea de integrare socială.

Urmând să se realizeze  în Centrul Comunitar de Dezvoltare și Educație al satului, acest program remedial reprezintă doar una dintre activitățile proiectului “EDUCația e ÎN CENTRU”, coordonat de Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării (A.C.E.C.D.). Proiectul se va derula în perioada septembrie 2016-mai 2017 şi este finanțat în cadrul “Fondului pentru Educație în Mediul Rural” implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany prin Programul Strategia de Investiții în Mediul Rural, pe care Fundația Vodafone România îl derulează în toate județele țării. Partenerul principal al asociaţiei în acest proiect este Şcoala Gimnazială Eşelniţa, prin cele 12 cadre didactice implicate voluntar în derularea programului de recuperare şcolară, alături de Fundația Bucurestii Noi.

Activitatea remedială “Cu viață învăț pentru viață” se va întinde pe 8 luni și va cuprinde ore de limba română, matematică, limba engleză și  educație durabilă și de mediu pentru 28 de elevi cu vârsta între 8 și 15 ani. Aceste ore vor fi realizate de către cadrele didactice ale școlii din comunitate și  8 voluntari A.C.E.C.D. (elevi ai școlii) care-și vor ajuta colegii la temele de casă și  vor sprijini munca profesorilor lor.

De asemenea, aceste ateliere fixe (2 ore pe zi, 4 zile pe săptămână) vor fi completate de trei ateliere modulare tematice (de câte 10 săptămâni fiecare): culinar, de teatru, reciclare prin artă. Pe parcursul acestor experiențe creative, elevii beneficiari vor realiza obiecte creative din materiale reciclate,  păpuși destínate teatrului de păpuși, vor exersa piese de teatro și diverse rețete culinare, vor participa la scrierea a două reviste cu impresii, interviuri ș ifotografii din activități; scopul acestui tip de ateliere fiind acela de a le dezvolta  elevilor, proveniți din grupuri dezavantajate, abilități de viață și competențe civice.

Alături de activitatea remedială, proiectul “EDUCația e ÎN CENTRU”mai prevede 3 zile de seminar (“Învăț să-i învăț”), pentru cei 12 profesori voluntari, care le va dezvolta competențe de proiectare și adaptare curriculară specifice programelor pentru elevi din grupuri dezavantajate ( seminar  realizat de către un expert al partenerului proiectului, Fundația Bucureștii Noi) și o campanie de conștientizare a comunității privind importanța educației și a integrării sociale (paradă de costume și mesaje proeducație și pro includere pe străzile satului, standuri cu obiecte realizate de elevi în activități, piesă de teatru de păpuși, expoziție

Munca profesorilor, a celor 8 voluntari care-i sprijină, progresul și eforturile celor 28 de beneficiari direcți ai proiectului vor fi sărbătorite printr-o vizită tematică în Arad. Aici participanții în proiect vor vizita universitatea, un centru de voluntariat, o fabrică de reciclare… toate acestea pentru a-i motiva pe elevi să muncească mai mult, să viseze mai mult, să-și dorească mai mult, pentru că „să înveți este destul ca să fii cool”.

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National6 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National6 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International6 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International6 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National6 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National6 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National6 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON