Connect with us

National

Radio Romania la EBU New York Meeting 2015

Radio România a iniţiat la New York organizarea unui recital ce deschide seria evenimentelor muzicale prilejuite de participarea la întâlnirile European Broadcasting Union (EBU) New York Meeting 2015.

Published

on

EBU RR sigla

Confirmând rolul de important creator şi promotor de evenimente culturale în rândul radiodifuziunilor publice din media internaţionala, Radio România a iniţiat la New York organizarea unui recital ce deschide seria evenimentelor muzicale prilejuite de participarea la întâlnirile European Broadcasting Union (EBU) New York Meeting 2015, desfăşurate la New York, în perioada 29 aprilie – 3 mai. Evenimentele reunesc reprezentanţi ai radiourilor publice europene şi americane în cadrul unui program de seminarii, dezbateri, concerte şi vizite de lucru, având ca centru de interes difuzarea producţiilor muzicale, schimburile de programe muzicale, între radiourile publice şi Opera la radio.

Între evenimentele întâlnirii, primul reper este recitalul din 30 aprilie al pianistului de origine română Matei Varga, organizat la iniţiativa Radio România de ICR New York, găzduit de The Concert Space din Manhattan şi inclus în calendarul evenimentelor EBU. Rezident la New York, cu o carieră artistică în plină ascensiune, pianistul Matei Varga a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în SUA şi Europa şi a colaborat cu nume de primă mărime ale scenei muzicale internaţionale. Ultimul său album cuprinzând lucrări pentru pian de George Enescu a fost lansat de casa de discuri Naxos în 2010. Matei Varga a evoluat de mai multe ori pe scena Sălii Radio din Bucureşti şi va reveni în stagiunea 2015-2016 alături de Orchestra Naţională Radio. La recitalul sau de la New York vor participa membri ai delegaţiilor participante la întâlnirea EBU, reprezentanţi ai posturilor publice de radio americane şi canadiene.

Opera la radio este tema seminarului programat pe 1 mai în cadrul European Broadcasters Day, organizat de conducerea Operei Metropolitan şi prezidat de Peter Gelb, directorul operei, în intenţia de a oferi membrilor EBU un cadru de dezbatere cu privire la istoricul şi oportunităţile de transmisie a spectacolelor oferite de celebrul teatru de operă american. Lansate în 1931, matineele de sâmbătă de la Metropolitan, transmise în toată lumea, multe dintre ele programate astfel încât să fie accesibile ca orar publicului european, reprezintă cel mai longeviv program de transmisii de muzică clasică din istoria radioului. Transmisiunile în direct ale spectacolelor de operă şi concertelor de la Metropolitan sunt un reper esenţial pentru melomanii români în programele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ultimii ani.

Carnegie Hall va fi cel de al doilea punct pe harta prestigioaselor săli de concerte newyorkeze pe care delegaţia Radio România le va vizita, la invitaţia WFMT, postul public de radio american dedicat muzicii clasice şi artelor spectacolului, şi unde va asista, în aceeaşi seară, la concertul cu opera Orfeo de C. Monteverdi, sub bagheta dirijorului Sir John Eliot Gardiner.

Calendarul întâlnirilor EBU va continua cu invitaţia lansată delegaţiilor prezente de către Metropolitan Opera de a participa la un tur al teatrului şi la reprezentarea spectacolului Bal mascat, de G. Verdi, dirijat de James Levine, actualul director muzical de la Metropolitan, spectacol din seria celor care pot fi ascultate sâmbăta seara şi în România, preluate în direct sau înregistrat, pe frecvenţele Radio România Muzical şi Radio România Cultural şi online pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.

ULTIMA ORĂ

a woman in green long sleeves picking tomatoes a woman in green long sleeves picking tomatoes
National9 ore ago

Secretele cultivării roșiilor: Sfaturi de la un fermier experimentat (INTERVIU)

Atunci când vine vorba de cultivarea roșiilor sau, mai important, de obținerea unei recolte de roșii uimitoare, câteva sfaturi și...

National9 ore ago

Organizațiile de mediu solicită Guvernului României să sprijine retragerea din Tratatul Carta Energiei (INTERVIU)

Mai multe organizații de mediu și think tank-uri solicită Guvernului României să susțină retragerea din Tratatul Carta Energiei, după ce Comisia...

soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime soldier wearing brown helmet holding assault rifle during daytime
International9 ore ago

Statele Unite suspendă livrarea de bombe către Israel

Statele Unite au suspendat livrarea unui transport de bombe de putere în Israel, după ce guvernul israelian nu a răspuns...

red smoke illustration red smoke illustration
International9 ore ago

Flacăra Olimpică ajunge la Marsilia, deschizând un tur inedit înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Flacăra olimpică a ajuns în largul portului Marsilia, unde va fi debarcată diseară, la începutul unui tur al Franței inedit,...

National9 ore ago

Autostrada A7 ar putea reduce pericolele de pe Drumul Național 2 – E 85

Drumul Național 2 – E 85 se numără printre cele mai periculoase șosele din țară, fiind martor la zeci de...

National9 ore ago

Polițiștii locali au protestat la Guvern pentru recunoașterea condițiilor grele de muncă

Câteva zeci de poliţişti locali din România au protestat la Guvern, în Piaţa Victoriei, solicitând recunoaşterea condiţiilor grele de muncă,...

boy looking on a tidied desk boy looking on a tidied desk
National9 ore ago

Reîntoarcerea la școală pentru aproximativ trei milioane de elevi și preșcolari

Aproximativ trei milione de elevi şi preşcolari au revenit, astăzi, în sălile de curs, după vacanţa de primăvară şi sărbătorile...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON