Cercetașii armatei române

Cercetaşii, una dintre cele mai discrete forţe ale României, au o istorie bazată pe trei conflagraţii în care Armata a fost implicată. Militarii acestei forţe sunt mereu primii pe front şi nu rareori s-a întâmplat să rămână izolaţi şi să fie astfel obligaţi să-şi procure singuri apă şi mâncare. Unitatea de elită a fost înfiinţată în anul 1859, de către Alexandru Ioan Cuza.

În 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a “Secţiei a II-a” din cadrul “Corpului de Stat Major General”, ca prim element organizat al cercetarii Armatei române.   Vremurile au trecut, cercetarea şi-a făcut din plin datoria în cele trei mari conflagraţii în care Armata României a fost implicată, Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial.   Cercetaşii ajung să îşi perfecţioneze metodele optime pentru culegerea de informaţii despre inamic, în toate condiţiile de timp şi vreme, ziua sau noaptea. Deţinerea informaţiei este elementul-cheie pentru reuşita oricărei misiuni. Au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal. Ei sunt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sunt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune.    „A fi cercetaş înseamnă să vezi şi să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmăreşte şi taci”) este motto-ul care defineşte blazonul cercetaşilor. Reuşita oricărei misiuni de luptă este asigurată de deţinerea informaţiei, care depinde de rapiditatea cu care este oferită conducătorilor militari şi de calitatea acesteia, nu de puţine ori o decizie corectă luată la timp ducând la salvarea de vieţi omeneşti în cadrul unor teatre de operaţii.

Cercetaşii sunt cei care se infiltrează în spatele liniilor inamice, cei care învaţă comportamentul localnicilor şi pot distinge urmele lăsate de maşini, animale şi oameni. Sunt cei mai expuşi pericolului şi, nu în puţine situaţii, se sacrifică pentru a salva viaţa camarazilor, dacă situaţia o cere. Cercetaşul vede, fără să fie văzut, aude, fără să fie auzit, este invizibil, dar omniprezent, sunt primii care sesizează pericolul, motiv pentru care nu oricine poate deveni cercetaş. De aceea, cercetaşii, alături de transmisionişti, sunt militari de elită ai Armatei Române.   ”Cercetaşii sunt controlorii vigilenţei de care dau dovadă toate celelalte unităţi ale armatei şi din acest motiv sunt priviţi cu circumspecţie de către acestea, atât în ţară cât, mai ales, în garnizoana de reşedinţă; cercetaşii, atât în aplicaţii, cât şi în misiuni pe obiective reale, acţionează ca în dispozitivul inamicului; sunt ca şi străini în propria lor ţară pentru că ei nu trebuie să fie văzuţi sau simţiţi că sunt în zonă nici de militarii din unităţile pe care le verific”, dar nici de populaţia civilă; cercetaşii acţionează în condiţii atipice şi anume: pe timp de vizibilitate redusă, în timpul intemperiilor de orice fel, urmărind realizarea surprinderii şi încercând să-şi îndeplinească misiunile fără a folosi, pe cât posibil, violenţa”, scrie generalul Dumitru Miu în cartea ”Batalionul 404 Cercetare – Istoria unor învingători”.

”Când rămânem fără apă, săpăm o groapă pe care o acoperim cu un nailon. Sub nailon aşezăm un recipient în care se va strânge apa formată din condens. Nu se obţin cantităţi importante, dar atunci când nu ai apă, orice gram contează. Pentru bălţi, se poate improviza un filtru dintr-un recipient din plastic în care se pun pietriş, nisip, cenuşă, tifon medical şi, din nou, în aceeaşi ordine, aceleaşi materiale. Apa obţinută astfel va fi curăţată, dar nu neapărat filtrată. Se poate fierbe sau se pun pastile de cloramină. Metoda asta se poate aplica în zonele mlăştinoase, cum sunt deltele. Când suntem izolaţi şi nu putem fi aprovizionaţi, ne procurăm din resurse proprii hrana, iepuri, şerpi, broaşte. Focul se va face întotdeauna în desişuri, acolo unde fumul pote fi disipat rapid de ramurile copacilor, iar plutonul neriscând astfel să fie descoperit”, spune Alin Gheorghe, comandantul de companie din Batalionul 528 Cercetare ”Vlad Ţepeş”.

Primii eroi români care au decedat în Afganistan au fost cercetaşi. Sublocotenenţii (pm) Mihail Samoilă şi Iosif Fogoraşi au decedat noiembrie 2003.

O coloană de transportoare blindate, ce aparţinea Batalionului 151 Infanterie „Războieni” şi care acţiona în cadrul Operaţiunii ENDURING FREEDOM din Afganistan, a fost atacată cu focuri de armă automată. În urma incidentului, sergentul-major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar sergentului major Mihail Anton Samoilă a fost rănit. Acesta din urmă a decedat după trei zile la spital.