Connect with us

Fapt divers

Un român a murit în Spania

Potrivit oficialităţilor din zonă, cauzele decesului au fost naturale.

Published

on

canicula

 

Trei persoane, între care şi un român, şi-au pierdut viaţa în ultimele zile în Spania, din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

În Valencia, de pildă, valorile termice au ajuns la 42 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată în luna mai din ultimii 140 de ani, de când se culeg astfel de date.

 

Un bărbat de 32 de ani care monta o instalaţie de irigaţii pe câmp în provincia Badajoz din vestul ţării şi doi oameni ai străzii din Valencia au fost victimele valului de căldură din această săptămână.

Între ele este un român în vârstă de 47 de ani, care trăia pe stradă în localitatea Xirivella din provincia Valencia şi a fost găsit fără viaţă.

Potrivit oficialităţilor din zonă, cauzele decesului au fost naturale, dar nu este exclusă căldura.

Meteorologii spun că temperaturi atât de înalte în luna mai nu s-au înregistrat de mai bine de un secol, cu un record de 44 de grade miercurea trecută.

Astăzi, temperaturile au scăzut cu peste 10 grade în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Madridului termometrele arătau la prânz 23 de grade, o tendinţă care se menţine pentru sfârşitul săptămânii pe aproape întreg teritoriul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: Radio România Actualităţi