Connect with us

International

Senatul SUA a aprobat mult așteptatul ajutor pentru Ucraina. Va primi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică

Published

on

Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres.

Planul de ajutor de 95 de miliarde de dolari, care include fonduri pentru Israel, Taiwan şi un ultimatum pentru TikTok, a primit un sprijin foarte larg în Senatul american.

„În sfârşit, în sfârşit, în sfârşit. În această seară, după mai bine de şase luni de muncă înverşunată şi multe răsturnări de situaţie, America trimite un mesaj lumii întregi: nu vă vom întoarce spatele”, a aplaudat şeful democraţilor din Senat, Chuck Schumer (foto), scrie AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Biden a promis că va promulga acest text, adoptat cu câteva zile mai devreme în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american.

Luni de negocieri aspre

Acestea fonduri sunt rezultatul lunilor de negocieri aspre, vizitelor preşedintelui ucrainean la Washington şi presiunilor din partea aliaţilor din întreaga lume.

L-au costat chiar postul pe un lider republican.

Partea leului revine Kievului, care se confruntă cu o situaţie complicată pe câmpul de luptă în faţa Rusiei: 61 de miliarde de dolari sunt consacrate războiului din Ucraina.

Asistenţa militară americană, întreruptă de câteva săptămâni, ar urma să se reia aproape imediat – în „zilele următoare”, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Adoptarea acestui plan de ajutor este o uşurare pentru armata ucraineană, care se confruntă cu deficitul de noi recruţi şi muniţie, în faţa presiunii constante a trupelor ruse în est.

Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, dar Congresul nu a mai adoptat un pachet important pentru aliatul său de aproape un an şi jumătate, în principal din cauza certurilor partizane.

Preşedintele american şi Partidul Democrat sunt foarte favorabili noilor ajutoare, prezentate ca o investiţie în securitatea Statelor Unite în faţa, potrivit acestora, obiectivelor agresive ale Rusiei.

Republicanii, conduşi de Donald Trump, sunt din ce în ce mai reticenţi, iar şeful conservator al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a blocat mult timp textul.

Mike Johnson, a ajuns în final să susţină pachetul financiar cu această justificare: „Prefer să trimit muniţii în Ucraina decât să-i trimit pe băieţii noştri la luptă”.

Acest plan de asemenea îl autorizează pe preşedintele Biden să confişte şi să vândă active ruseşti cu scopul de a putea fi utilizate pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei. Idee susţinută de ţările din G7.

O mare parte a pachetului va fi, de altfel, folosită pentru refacerea stocurilor armatei americane şi va reveni fabricilor de armament din Statele Unite.

Ajutor uriaș și pentru Israel

Printre celelalte părţi ale uriaşului plan: 13 miliarde de dolari asistenţă militară pentru aliatul istoric al Statelor Unite, Israel, în războiul cu Hamas.

Aceste fonduri vor servi în special pentru a întări scutul antirachetă israelian, numit „Iron Dome” („Domul de Fier”).

Mai mult de nouă miliarde de dolari sunt, de asemenea, prevăzute pentru a „răspunde nevoii urgente de ajutor umanitar” „pentru alte populaţii vulnerabile din întreaga lume”, în special în Fâşia Gaza şi Sudan.

Aşa cum a cerut Joe Biden, acest proiect de lege consacră opt miliarde de dolari pentru a face faţă Chinei pe plan militar şi a veni în ajutorul Taiwanului.

El prevede, de asemenea, interzicerea aplicaţiei TikTok în Statele Unite, cu excepţia cazului în care reţeaua de socializare întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China.

Platforma video este acuzată că permite Beijingului să îi spioneze şi să îi manipuleze pe cei 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite.

Cu toate acestea, potenţiala interdicţie a acesteia riscă să fie contestată în instanţă, reaminteşte AFP.

sursa: agerpres

ULTIMA ORĂ

Alegeri 20243 minute ago

Agenda electorală – 14 mai – Alegeri locale

Liberalii craioveni, împreună cu Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute,  activități de campanie...

Sport2 ore ago

Universitatea Craiova și Farul Constanța au încheiat la egalitate în Superliga de fotbal, iar play-off-ul se apropie de final

În penultima etapă a play-off-ului din Superliga de fotbal, meciul dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate,...

National2 ore ago

Proiectul de lege pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri intră la vot final în Camera Deputaților

Proiectul unei legi care înăspreşte pedepsele în domeniul combaterii traficului şi a consumului ilicit de droguri – intră astăzi la...

National2 ore ago

România marchează Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste

Astăzi, 14 mai 2024, se împlinesc 76 de ani de la cel mai amplu val de arestări politice din istoria...

Info Trafic2 ore ago

Vâlcea: Restricții de circulație

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că astăzi se impun restricții de circulație pe mai multe tronsoane de drum....

National2 ore ago

Protest al sindicatelor: Românii cer reducerea fiscalizării muncii

Federaţiile afiliate la Blocul National Sindical au organizat ieri un protest în Bucureşti, exprimând nemulțumirea față de nivelul ridicat de...

Sport17 ore ago

FC U Craiova retrogradează în Liga a 2-a: Măsuri imediate luate de conducere

După o finală tensionată în play-out-ul Ligii 1, FC U Craiova a suferit retrogradarea în Liga a 2-a. Echipa a...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON