Corneliu Ion – unul dintre cele mai importante nume ale tirului romanesc

Publicat de Cosmin Meca, 12 mai 2016, 09:12 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17

Corneliu Ion, eroul acestui episod din campania ”Eu aleg România – 100 de poveşti de aur ale sportului românesc” face parte din elita trăgătorilor români.

Corneliu Ion s-a născut 27 iunie 1951, la Focşani şi a început să practice tirul din întâmplare, după cum avea să mărturisească el însuşi, într-un interviu acordat lui Octavian Vintilă, pentru Radio România.

La doar 23 de ani obţinea argintul la Campionatele Mondiale din Elveţia şi se impunea drept o mare speranţă a tirului românesc. Un an mai târziu, la Madrid, devenea şi vicecampion continental în proba de pistol viteză individual şi îşi asigura calificarea pentru Montreal, competiţia la care Nadia Comăneci avea să provoace o adevărată cotitură în istoria gimnasticii.

La Olimpiada de la Montreal, din 1976,  Corneliu Ion se clasează pe locul al cincilea, din cauza unei defecţiuni a pistolului.

În 1977 cucereşte titlul european, la Bucureşti. Momentul său de glorie avea să vină trei ani mai târziu, la Moscova, unde cucereşte titlul de campion olimpic la pistol viteză 25 de metri, la capătul unui duel cu est-germanul Jurgen Wiefel, cei doi sportivi având nevoie de trei manşe de baraj pentru a fi departajaţi.

În 1984, Ion Corneliu flutura mândru tricolorul la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles în calitate de port-drapel al singurei ţări din spaţiul comunist, care nu boicotase competiţia americană. Urcă şi de această dată pe podium, însă pe cea de-a doua treptă.

Urmează două momente, care reprezintă, practic, finalul carierei sale:  la Osijek, în Croaţia, cucereşte al doilea titlu european şi Olimpiada de la Seul, Coreea de Sud, unde termină doar pe locul 18. A fost semnalul de retragere din activitatea competiţională.

În momentul retragerii, Corneliu Ion, era deja preşedinte al Federaţiei de Tir, poziţie din care s-a ocupat cu seriozitate de ceea ce el a numit: ” latura administrativă a performanţei”.

În afara titlului olimpic, care înseamnă apogeul carierei sale, marele nostru sportiv a atins, în două rânduri, punctajul maxim, 600, performanţă foarte greu de atins şi prin aceasta cu atât mai meritorie.